Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cronici marțiene

Cronici marțiene

Best price at Cartepedia.ro

Description

Promisiunea unui nou început îi îndeamnă pe oameni să părăsească o lume aflată pe marginea prăpastiei și să colonizeze Planeta Roșie, aducând cu ei dorințele cele mai adânci, dar și temerile ancestrale, puternic înrădăcinate în conștiința umanității. Marte este modelată de preconcepțiile astronauților și ale coloniștilor care o explorează și își proiectează fanteziile asupra planetei, creând o civilizație care îi va ajuta să și-o amintească pe aceea lăsată în urmă.   Fie că spune povestea unui pământean, a unui marțian sau a unei simple case, Bradbury demască ambițiile, slăbiciunile și ignoranța speciei umane într-o lume stranie și fascinantă, căreia omul nu îi aparține.  „Rachetele veneau ca niște lăcuste, roind și coborând în vârtejuri de fum purpuriu. Iar din rachete alergau oameni cu ciocane în mâini, voiau să preschimbe lumea aceea stranie, să-i dea o înfățișare familiară locului, să înlăture toate ciudățeniile.” Alte titluri pentru RayBradbury (autor): Omul ilustrat (2024) , Cronicile marțiene (2022) , Vin de păpădie (Vol. 1) (2020) , Fahrenheit 451 (cărti Cult) (2023) , Fahrenheit 451 (2020) , Alte titluri pentru Mihai-DanPavelescu (traducator): Sporturile (2013) , Rusia în secolul XX. În căutarea stabilității (2014) , Țarul Putin. Din interiorul cultului puterii în Rusia (2014) , Madonna. Biografia intimă (2014) , Cum se formează lideri ca Jack Welch? (2014) ,

Key Specifications

Autor(i)Ray Bradbury
EdituraPaladin
Anul Publicariimai 2019
ISBN9786069000250
Pagini272
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
35.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cronici marțiene | Bookpedia