Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Criticonul

Criticonul

Best price at Cartepedia.ro

Description

Acest roman filozofic extraordinar despre încercările vieții este alegoria existenței oricărui om aflat în căutarea fericirii. Critilo și Andrenio, cei doi eroi porniți în aventura cunoașterii și înțelegerii condiției umane, întruchipează sufletul omenesc iscoditor, condus când de rațiune, știința lumii și educație, când de nepriceperea și graba lipsei de experiență. Inspirată de literatura sapiențială greco-latină, contemporană cu Don Quijote și deschizând drumul către Călătoriile lui Gulliver și Robinson Crusoe, această epopee ingenioasă pune în scenă, prin aluzii, simboluri și măști, lupta sufletului cu capcanele lumii, instruindu-l cum să se ferească de rele și să vadă dincolo de amăgiri. Criticonul sau cum ajunge la înțelepciune un spirit cârcotaș este un manual al desăvârșirii de sine, în care luciditatea, mizantropia și satira se întâlnesc cu pedagogia stoică și filozofia practică a vieții.   Cu traduceri fragmentare în română încă din secolul XVIII, Criticonul apare acum într-o versiune integrală, în inspirata traducere însoțită de un bogat aparat critic a lui Sorin Mărculescu. Alte titluri pentru SorinMărculescu (traducator): Opere. Don Quijote de La Mancha (2 volume) (2013) , Regele şi cadavrul (2024) , Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii (2023) , Don Quijote de la Mancha II (Vol. 19) (2023) , Studii despre iubire (2023) , Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii (2023) , Parfum de femeie (2023) , Sculptura. Procedee şi principii (2013) , Cristul lui Velazquez (2023) , Viaţa e vis (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Baltasar Gracián
EdituraHumanitas
Anul Publicariiaprilie 2021
ISBN9789735064518
Pagini772
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
89.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Criticonul | Bookpedia