
Creativitate
Best price at Cartepedia.ro
Description
După treizeci de ani de cercetări și zeci de interviuri luate unor personalități remarcabile, Csíkszentmihályi ne oferă cea mai largă și mai clară perspectivă asupra creativității, împărtășindu-ne totodată ideile pe care, dacă le urmăm, ne putem îmbogăți viața. „Creativ”, un adjectiv între timp substantivizat (vorbim, de exemplu, despre „creativii” din publicitate), a căpătat în societatea contemporană o aură de-a dreptul magică. Dar este acest termen omniprezent și fascinant folosit în mod adecvat? Creativitatea, ne asigură autorul, nu ține doar de domeniul artistic și nu este neapărat un atribut al excepționalității. De asemenea, există, ca și în cazul altor aptitudini, aspecte paradoxale și, uneori, întunecate, deoarece puterea de creație a fost mereu însoțită de cea de distrugere, ca în cazul bombei atomice. În acest sens, cartea de față este totodată mărturia unui umanist care își dorește ca omenirea să încline balanța spre armonie, compasiune și fericire. Alte titluri pentru MihalyCsikszentmihalyi (autor): Flux (2015) , Evoluția sinelui (2022) , Alte titluri pentru IrinaDinescu (traducator): Evoluția sinelui (2022) ,