Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Corespondență de familie

Corespondență de familie

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Corespondența lui Tristan Tzara cu familia rămasă în țară și a Gretei Knutson-Tzara cu soțul său, publicată în acest volum, se întinde pe o perioadă de 35 de ani (1924-1959), reconstituind, din fragmente, o imagine mai puțin cunoscută a poetului. Fizionomia lui se transformă, gradat, de la un tânăr scriitor de succes, care se delecta, deghizat în mexican, la balurile mondene din Paris, la un proaspăt cap de familie, care își construia căminul și mariajul, până la bărbatul matur, trecut prin încercările istoriei, copleșit de îndatoriri și de răspunderi. Scrisorile de familie dezvăluie de obicei trăsăturile intime, domestice ale personajelor implicate; în cazul de față, acestea se disting mai ales prin discreție, cu atât mai surprinzătoare cu cât era de așteptat ca Tristan Tzara, considerat un personaj extravertit, un simbol al răzvrătirii, al contestării, al răsturnării ordinii naturale, să aibă o existență mai explozivă, care să reverbereze asupra întregii familii. O discreție care așază într-un alt con de lumină celebrul personaj.” - Mădălina Lascu Alte titluri pentru MădălinaLascu (ingrijita-de): Despre dragoste și prietenie (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Tristan Tzara
EdituraTracus Arte
Anul Publicariidecembrie 2018
ISBN9786066649896
Pagini172
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
28.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Corespondență de familie | Bookpedia