Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie

Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie

Best price at Cartepedia.ro

29.00 RON
In Stock

Description

La prima vedere, Mara e o fată ca oricare: are 12 ani, e inteligentă, introspectivă și ironică, îi plac literatura, filmele și ciocolata albă cu alune. Cu toate acestea, încercările prin care trece îi dau o perspectivă asupra lucrurilor care i depășește numărul anilor și o putere de a lupta pe care o au doar învingătorii.   Într un moment de cotitură, când are nevoie de îngrijiri medicale, Mara ajunge într un centru de specialitate, unde descoperă un portal care o transportă în universul Amintirilor lui Creangă, cartea ei preferată.   În Humuleștiul vesel și luminos al secolului al XIX lea, fata se împrietenește cu Nică, pe care îl surprinde în cireșul mătușii Mărioara, îl ajută să fure pupăza din tei și îl scapă de mânia părinţilor și rubedeniilor. Ba mai mult, cei doi copii fac cunoștinţă cu niște negustori ambulanţi cu înfăţișare bizară, marfă suspectă și intenţii necurate, pe care i trag pe sfoară cu ingeniozitate.   Dar copacul din titlu? Ei bine, e un copac magic, care îndeplinește dorinţele copiilor și creează punţi între lumi.         Alte titluri pentru MihaiMănescu (autor): Povești despre speranță (2023) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie | Bookpedia