Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Contractul de leasing

Contractul de leasing

Best price at Cartepedia.ro

59.00 RON
In Stock

Description

Lucrarea intitulată Contractul de leasing cuprinde rezultatele unei cercetări aprofundate asupra considerentelor teoretice, dar și asupra unor aspecte practice, ce au avut că scop consolidarea conceptului de leasing și elaborarea unui cadru teoretico-metodologic de cunoaștere și înțelegere a acestuia, ce s-a bazat atât pe cercetări interdisciplinare, cât și pe experiențele acumulate la nivel european sau internațional. Prin elaborarea acestei lucrări mi-am propus să aduc în primul rând noi contribuții teoretice, dar și să pătrund într-un domeniu, care, deși nu mai putem afirmă că se află chiar la început de drum în societatea românească, prin prisma complexității temei abordate, va constitui în permanentă o perpetuă provocare.   Sper, așadar, că atât prin aspectele abordate în prezenta lucrare, cât și prin propunerile rezultate în urmă sistematizării și fundamentării finale, voi oferi informațiile necesare celor interesați de instrumentele specifice operațiunilor de leasing, dar și unele soluții la probleme controversate desprinse din practica judiciară analizată.

Key Specifications

Autor(i)Raluca Antoanetta Tomescu
EdituraUniversul Juridic
Anul Publicariifebruarie 2021
ISBN9786063907654
Pagini344
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
59.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)