Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Comportamentul clienților

Comportamentul clienților

Best price at Cartepedia.ro

78.00 RON
In Stock

Description

Fiind concepută ca unul dintre suporturile posibile pentru cursul universitar Comportamentul consumatorilor, cartea de față este adresată în primul rând studenților și dascălilor de la specializările Marketing și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (dar nu numai), precum și tuturor celor interesați în studierea și cunoașterea comportamentului oamenilor aflați în fața actului de cumpărare a mărfurilor. Prin urmare, de conținutul său pot beneficia nu doar marketerii, ci și alți specialiști (teoreticieni sau practicieni) din domeniul psihologiei, sociologiei, științelor juridice, comunicării, esteticii industriale etc. implicați în realizarea unor astfel de studii.   Fără a insista prea mult asupra disputei legate de subiectul supus atenției în studiile comportamentale (omul în general, cumpărătorul, consumatorul, incitatorul, plătitorul etc.), autorii au considerat că acesta este clientul firmei interesate să-i satisfacă nevoile, dorințele și cererea, privit în compania tuturor celor care-i pot influența comportamentul (incitatatori, informatori, decidenți și lideri de opinie, șefi, critici etc.). De aceea a fost preferat pentru carte titlul de Comportamentul clienților.

Key Specifications

Autor(i)Daniel Gherasim, Adrian Gherasim
EdituraPro Universitaria
Anul Publicariiaugust 2022
ISBN9786062616045
Pagini400
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
78.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Comportamentul clienților | Bookpedia