Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Comics Didactic - Literatura română în benzi desenate

Comics Didactic - Literatura română în benzi desenate

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Când o serie de elevi a venit și mi-a mulțumit că a luat note mari la teza de la limba și literatura română, pentru că a citit, pe nerăsuflate, Enigma Otiliei în benzi desenate, înțelegând astfel toată intriga, mi-am dat seama că volumul Comics Didactic trebuie să continue și să acopere cât mai multe titluri din programa școlară. Deși ar părea imposibilă transpunerea în benzi desenate a unor povești, balade, romane sau poezii, nu poate decât să aducă un plus de valoare orelor de limba și literatura română, prin studiul autorilor clasici. Ba mai mult, poate impulsiona elevul să studieze textul original, unde să poată descoperi el însuși mai mult decât îi poate pune imaginația la încercare o bandă desenată. Seria benzilor desenate din volumul Comics Didactic are încă multe surprize de dezvăluit și nu ne rămâne decât să le descoperim împreună, citind!” - Mihai I. Grăjdeanu, profesor și autor de benzi desenate, inițiatorul proiectului „Comics Didactic – literatura română în benzi desenate”.         Alte titluri pentru Mihai IonuţGrǎjdeanu (autor): Geto-dacii. Legende și izvoare istorice în benzi desenate (2024) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
36.10RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)