Colectionarul de sunete si alte proze - Anton Holban

„Evocator subtil de climate sufletesti si pictor impresionist al peisajelor strabatute in calatoriile sale, fie ca e vorba de cromatica marii si oraselelor Normandiei, de pitorescul balcanic al Cavarnei si al Balcicului, de monumentele Parisului si ale Egiptului, de Alpii francezi sau de Carpatii romanesti, Holban nu a compus mari simfonii narative «in cautarea timpului pierdut ». A fost, in schimb, un maestru al «muzicii de camera» si al detaliilor semnificative (ca in prozele lui Proust din Les plaisirs et les jours)[...]

Deseori exceptionala, proza scurta a lui Holban e cea mai pretioasa «colectie de sunete» a nelinistitei, artisticei, prematur intreruptei sale existente.”Paul Cernat

Anton Holban (1902−1937) s‑a nascut la Husi si a urmat cursurile scolii primare „Al. I. Cuza” din Falticeni, si ale Facultatii de Litere din Bucuresti, sectia limba si literatura franceza. In 1924 debuteaza in revista Miscarea literara, condusa de Liviu Rebreanu, unde publica articole despre monumentele de arta romaneasca veche si recenzii. In 1926 intra in comitetul de redactie al Sburatorului, iar Romanul lui Mirel apare in 1929 la Editura Ancora. Un an mai tarziu, pe scena Teatrului National din Bucuresti, are loc premiera piesei Oameni feluriti, care obtine Premiul „Al. Gh. Florescu” al Societatii Autorilor Dramatici. Publica in 1931 romanul O moarte care nu dovedeste nimic, urmat de alte trei: Parada dascalilor (1932), Ioana (1934) si Jocurile Daniei (publicat postum in 1971). In revista Romania literara ii apare un studiu intitulat Viata si moartea in opera d‑nei Hortensia Papadat Bengescu. A mai scris nuvele, incluse in volumul Halucinatii si eseuri, precum: Marcel Proust – cateva puncte de vedere, Contributii la specificul romanesc, Experienta si literatura. Este ales membru activ al Societatii Scriitorilor Romani in 1935. Anton Holban se stinge absurd din viata, in 1937, in urma unei operatii nereusite.