Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cel care mă aşteaptă

Cel care mă aşteaptă

Best price at Cartepedia.ro

29.95 RON
In Stock

Description

Roman de două ori interzis de regimul iranian, Cel care mă așteaptă a cunoscut peste douăzeci de ediții succesive după publicarea sa, în 2003. Povestea romanului Cel care mă așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană, și se concentrează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vîrsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndrăgostește de un tînăr. Deși relația lor este inocentă – cei doi abia dacă îndrăznesc să schimbe cîteva priviri –, iubirea îi este descoperită, iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care îi permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din propria ei familie, nu încearcă să-i controleze viața pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă că soțul ei are cu totul alte preocupări decît familia și că idealurile și obiectivele sale politice îi pun viața în pericol, forțînd-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște. Alte titluri pentru ParinoushSaniee (autor): Cel care mă aşteaptă (2013) , Tatăl celuilalt copil (Top 10+) (2024) , Cei rămași și cei plecați (2019) , Tatăl celuilalt copil (2023) , Alte titluri pentru CeraselaBarbone (traducator): Soţia campionului (2013) , Cel care mă aşteaptă (2013) , Roderick Duddle (2016) , Povestea fetiței pierdute (2024) , Cu apa până la gât (2017) , Fiica ascunsă (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Parinoush Saniee
EdituraPolirom
Anul Publicariiiulie 2015
ISBN9789734652693
Pagini444
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.95RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cel care mă aşteaptă | Bookpedia