Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cartea lui Enoh

Cartea lui Enoh

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Cartea lui Enoh, scrisă probabil în sec. II sau I î.Hr. și descoperită în Etiopia, în 1773, este una dintre cele mai vechi mărturii mistice existente și cel mai important text al corpusului pseudoepigrafic biblic. Pomenită în Zohar și în Epistola Sf. Iuda, cartea aceasta a exercitat o puternică influență asupra gânditorilor evrei și creștini, inclusiv asupra autorilor Noului Testament. Teme familiare, precum introducerea răului în lume de către „îngerii căzuți", epoca mesianică, Noul Ierusalim, Învierea și Judecata de Apoi sunt numai câteva dintre ele. Bogăția de detalii și simbolismul folosit de patriarhul Enoh în descrierea viziunilor sale legate de îngeri și demoni, de cerurile și iadurile din lumea de dincolo, sunt egalate doar de Apocalipsa Sf. Ioan. În ciuda caracterului său fragmentar, Cartea lui Enoh poate fi considerata expresia clară a trăirii și cunoașterii mistice din timpul Vechiului Testament, cu consecințe de netăgăduit și în vremea celui Nou." - Alexandru Anghel Alte titluri pentru AlexandruAnghel (traducator): Pistis Sophia (2022) , Noua frontieră a religiei şi ştiinţei (2023) , Inteligibilitatea naturii. Cum înţelege ştiinţa lumea (2023) , Corpus Hermeticum (2024) , Cosmos (2022) , Dialoguri asupra religiei naturale (2022) , Leviatanul (2023) , Ruperea vrăjii (2023) , Hermes Trismegistos. Gnoza şi originile scrierilor trismegiste (2022) , Cartea înţelepciunii lui Solomon (2022) ,

Key Specifications

EdituraHerald
Anul Publicariiianuarie 2018
ISBN9789731119373
Pagini240
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
46.56RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cartea lui Enoh | Bookpedia