Carol al II-lea - Ion Bulei

Despre Carol al II-lea s-a scris si, fara indoiala, se va mai scrie. Pentru ca el sta cu domnia lui in mijlocul furtunii, intre razboaie sau in pregatirea lor, intr-o vreme in care granitele se misca in plansul refugiatilor si in durerea unei tari in genunchi. Zece ani de domnie ai lui Carol al II-lea au ridicat economia si cultura regatului roman, dar nu au reusit sa-l puna la adapost de primejdie.

Imaginea lui Carol al II-lea este prin excelenta imaginea regelui in Romania, asa cum Maria, mama lui, este imaginea reginei. Carol I este personajul auster care impune romanilor seriozitate si dorinta de a ridica o tara, Ferdinand construieste Romania cea Mare, iar Mihai este frumosul tanar pe care toata lumea simte nevoia sa-l mangaie. Tatal sau, Carol al II-lea, este regele sub care procesul de modernizare a Romaniei devine rapid si generalizat. E un sef de stat priceput, plin de inteligenta. Dar si lipsit de noroc. Si cu multe defecte: afemeiat, inconjurat de prea multi oameni corupti, incapabil de reactii potrivite si la timp, fara curaj. „A fost si demon si erou; si intruchipare a puterilor intunericului, si aratare luminoasa, deschizatoare de zari mai bune”, cum cu dreptate scria Grigore Gafencu. El „nu poate fi inteles daca nu este judecat in acelasi timp cu toata societatea romaneasca, care l-a hulit sau l-a adulat, exagerandu-i de atatea ori scaderile sau trecandu-i in sarcina propriile ei pacate”.