Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Carmen Sylva, regina cu suflet de artist

Carmen Sylva, regina cu suflet de artist

Best price at Cartepedia.ro

29.51 RON36.89-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Prima regină a României moderne, Elisabeta, a fost o demnă purtătoare de coroană sub a cărei înfățișare austeră se ascundea, de fapt, un suflet de poet. De altfel, istoria o va reține mai degrabă sub pseudonimul său literar decât sub augusta titulatură princiară!   Dar, dincolo de preocupările pentru peniță și acuarele, în inima reginei a fost întotdeauna o mare tristețe. Și-a pierdut unicul copil, o fetiță, răpusă timpuriu de una dintre bolile copilăriei, pentru care în acea vreme nu exista leac. S-a atașat apoi de Elena Văcărescu, dar s-a văzut deposedată brutal și de fiica ei adoptivă, pe care Guvernul și regele au izgonit-o din țară pe considerente dinastice și constituționale. Nepotul lui Carol, Principele Moștenitor Ferdinand, s-a îndrăgostit de fată, însă legea țării nu-i permitea să o ia de nevastă. Situația a condus la o mare răceală și, apoi, la o înstrăinare de propriul ei soț, după care a urmat chiar un exil neoficial. Împăcarea cu sine și cu soțul ei a venit în cele din urmă, atunci când bătrânețea nu-i mai putea fi senină din cauza contextului internațional întunecat, grevat de norii amenințători ai războiului care se apropia inexorabil…   Personaj atipic pentru peisajul dinastic european al epocii sale, Regina Elisabeta a făcut de toate, inclusiv reclame pentru o mașină de scris și o marcă de țigarete, ceea ce reamintește, peste timp, două dintre marile ei pasiuni: literatura și… fumatul! Alte titluri pentru Dan-SilviuBoerescu (autor): Alfabetul mâncării sănătoase şi gustoase (2013) , Nopți controversate cu Radu cel Frumos, Petru Cercel și alți... favoriți (Vol. 3) (2023) , Românii și tragedia scufundării Titanicului (Vol. 1) (2023) , 96 de spuneri și întâmplări memorabile din viața Regelui Mihai I (2019) , Marile controverse din jurul unor personaje emblematice ale Regalității și personaje din umbră (2019) , Viața de după moarte. Cazuri impresionante din România. Esoterica (2019) , De la nuntă la înmormântare – o istorie alternativă a României profunde (2019) , Pierdut în Barcelona și pe Costa Brava (2023) , Pierdut în Bordeaux (2023) , Pierdut în New York, o sută de orașe într-unul singur (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Dan-Silviu Boerescu
EdituraNeverland
Anul Publicariidecembrie 2023
ISBN9786069602959
Pagini208
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.5136.89-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Carmen Sylva, regina cu suflet de artist | Bookpedia