Cantecul celui neiubit - Guillaume Apollinaire

MERIDIANUL ZERO

Nici gri, nici verde, meridianul Greenwich urma sa fie scos din circulatie. Cum se extrage din pavaj o veche sina de tramvai, asa avea sa i se-ntample acestui verde ce palea… The green which fade, the green which droop, plangeau flasnetele pe strazi, in cor, in grup, sau solitare, in timp ce vechiul meridian se destrupa treptat, in seara. „Un soir de demi-brume à Londres…”, canta,-ntr-un colt, pe Landor Road, poetul Alcoolinaire, pe cand batranul meridian se dizolva in griul umed. Grilajele de primprejur erau, fireste, ferecate, pentru a nu patrunde gripa spaniola,-n urbe, prematur. Intreg orasul se grimase, cu anii, in culoarea grijii. – Guillaume nu-l cunoscuse, inca, pe „demonul logicii”, Juan Gris; dar sticlele din care bea bateau in verdele coclelii (intr-un, adica, vert-de-gris), ca si in brunul analgezic, specific algei laminaria. Cand se-adunau prea multe sticle, poetii le lasau sa cada in cada plina,-n care ele se scufundau, bolborosind, cu indolenta unor lancezi si impasibile sargase: o gelatina-n vag balans, o carne de celenterate (meduze ori sifonofore), – singura frunza in deriva a cate unei etichete fiind de natura sa prefaca pelagicul decor al baii intr-unul, mai putin exotic, al unei balti autumnale,-n septembrie ’903. Cu totul alta era, insa, grija poetului grizat.

Nici verde-gri ca Don Juan Gris, nici brun ca alga laminaria, lui nu-i pasa,-n grisaille-ul Londrei, de-un green which fade, de-un green is fading, – de fadeaway of our Greenwich. (Poetul nu stia, de altfel, decat o bruma de engleza, precara ca o glezna franta, – atat cat sa te treaca strada o caritabila grizeta, cand tie ti-ar placea sa topai, pe strazi, la brat cu Annie Pleyden, pledandu-ti cauza pierduta.) Ceea ce,-n bruma londoneza, parea sa-l preocupe, fara ca, totusi, sa-l ingrijoreze, era ca griul are nuante, – ca moarul gri al unei lady in semidoliu nu-i acelasi cu al matasii ce-i imbraca inseparabilul grimoar. Ca cenusiul Griselidei nu este al Cenusaresei. Ca bozaferul, cum spun turcii, e altceva decat gris fer-ul metropolei al carei aer era, acum, irespirabil precum grizuul, pentru el, – care uita ca avusese un rendez-vous (ratat), cu Annie, ante- sau post-meridian… Nici gri, nici verde, meridianul Greenwich.

Serban Foarta