Calea Jaguarului - Mihai Maniutiu

Jaguarii sunt fratii vitregi si vitregiti de soarta ai crailor mateini, si din preajma lor nu lipseste Ranji, sora mai mica a Penei Corcodusa. Ei sunt si nu sunt din lumea asta. Traiesc in Jaguar precum cirivisii in copac. Se razvratesc si scot din apatia sa pandemica un intreg cartier, altfel linistit, ca toate cartierele locuite de oameni-umbre. Disparitia lui Jim, Harcor si Guguloi rascoleste amintiri, regrete si patimi ce se invartejesc intr-o sarabanda de marturii contradictorii, dar mai ales de stranii epifanii. Asa cum saritura plonjorului din Paestum da nastere apei, saltul mortal al Jaguarilor pare a salva pentru o clipa lumea – inainte ca toti cei aflati in ea sa fie prinsi in necrutatoarea hora care-i va juca de-a halaripu’.

Ii stiu dupa nume si dupa porecle. Jim, Harcor si Guguloi. Mie imi ziceau Ranjita, pe scurt Ranji, ca-mi placea sa ma hlizesc si sa rad cu gura pan’ la urechi. Radeam din orice. Radeam si de ei, ca aveai de ce sa razi. Pe supermasina aia, un Jaguar prapadit, care mergea, da’ nu mergea decat stand pe loc, si-au dat toate economiile. Vai de economiile lor! A costat, daca-mi amintesc bine, doua sute de dolari. Nici la fier vechi nu mai luau pe ea atata. Insa era bolidul lor. Jaguarul lor. Adica animal de prada. Vedeti dumneavoastra, n-ar fi cumparat un Mercedes sau altceva, ca nu li se umflau muschii decat cand ziceau:

— Hai in Jaguar. Asta-seara avem treaba cu Jaguarul.

Cu animalul de prada, adica. Rosu-aramiu, de la vopseaua scorojita si de la rugina.