Calatoria unui fiu risipitor. Eseu romantat asupra neizbinzii - Nicolae Steinhardt

Coeditare cu Manastirea „Sfinta Ana”, Rohia

Editie ingrijita, studiu introductiv, note si referinte critice de Adrian Muresan

Repere biobibliografice de Virgil Bulat

Descoperit dupa moartea lui N. Steinhardt,

Calatoria unui fiu risipitor

i-a surprins pe cei obisnuiti cu volumele de critica literara sau cu accente memorialistice ale acestuia. Departe de a face referire la cunoscutul episod biblic, scrierea e una de fictiune. Romanul povesteste calatoria unui„copil modern” in propria familie: un tinar evreu relateaza aventurile rudelor si prietenilor sai burghezi– personaje ciudate, adesea nu tocmai morale. Acest periplu al protagonistului in cautarea unui timp pierdut e un prilej pentru a descrie fascinante scene de salon, dar si pentru a satiriza inalta societate.

Scris inainte de convertirea autorului la ortodoxie,

Eseu romantat asupra neizbinzii

a fost comparat adesea cu fanteziile narative ale lui Mateiu I. Caragiale sau Ionel Teodoreanu. Structura cronologica si cugetarile despre firea omului, despre idealurile sau temerile sale si despre felul in care isi poate depasi conditia anticipeaza scenariul Jurnalului fericirii.

„In romanul

Calatoria unui fiu risipitor

surprinde in primul rind scriitura de o modernitate indiscutabila. Pe de alta parte, acest«roman al tineretii iudaice» isi aduce contributia la conturarea deplina a unui imaginar al lumii burgheze evreiesti, interbelice, careia proustianul si lovinescianul N. Steinhardt i-a apartinut prin excelenta. Romanul lui Steinhardt se infatiseaza ca un teritoriu al experimentarilor, unde ironia si parodia functioneaza ca forme ale sfidarii vechiului cod narativ, anuntind, prin discursul indirect liber, subiectivizarea relatarii si inlocuirea aspiratiei la obiectivitate cu formula magica (mai ales pentru mediul cultural interbelic) a autenticitatii. Risipit in polimorfismul unor segmente textuale cu aspect de fise de roman, unele datind probabil din perioada«obsedantului deceniu», revazut si adaugit mai tirziu, dupa iesirea din inchisoare si deci dupa convertirea la ortodoxie,

Eseu romantat asupra neizbinzii

situeaza tehnic lectorul in«anticamera» Jurnalului fericirii, iar spiritual, in zorii paradigmei crestine steinhardtiene.” (

Adrian Muresan

)

N. Steinhardt se naste la Bucuresti pe 29 iulie 1912. Isi face debutul publicistic foarte de timpuriu in revista Liceului „Spiru Haret”. Isi ia bacalaureatul in 1929 si frecventeaza cenaclul „Sburatorul”, iar in 1932 isi ia licenta in Drept. In 1934 incepe sa colaboreze la Revista burgheza si publica sub pseudonimul Antisthius volumul parodic In genul… tinerilor. Isi ia doctoratul in Drept in 1936. In 1935 si 1937 publica impreuna cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaisme si Illusions et realites juives. Colaboreaza la Libertatea si la Revista Fundatiilor Regale. Dupa razboi, publica pentru scurta vreme in Universul literar, Victoria, Tribuna poporului si, din nou, Revista Fundatiilor Regale. Refuza sa colaboreze cu noul regim. In 1960 este anchetat, apoi condamnat in „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de munca silnica. Trece prin inchisorile Jilava (unde este botezat de parintele Mina Dobzeu), Gherla si Aiud. Eliberat in august 1964, va reveni dupa citiva ani in lumea literara prin traduceri, medalioane, cronici etc. In 1972 termina prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publica volume de eseuri si de critica foarte bine primite, desi unele sint puternic cenzurate. Monah din 1980, ramine activ pe terenul eseisticii si al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.