Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Caiete. Fragmente

Caiete. Fragmente

Best price at Cartepedia.ro

55.00 RON
In Stock

Description

„Mărturisesc că mi-am făcut un idol din spiritul meu, dar altul nu am găsit.” — PAUL VALÉRY    „Efortul de a se defini pe sine, de a medita asupra propriilor operații mentale a fost considerat de Valéry drept cunoaștere autentică. Dar a se cunoaște nu înseamnă a cunoaște; sau, mai curând, nu este decât o varietate de cunoaștere. Întotdeauna Valéry a confundat cunoașterea cu clarviziunea. Mai mult, voința de a fi clarvăzător, de a fi inuman de lucid, se însoțește la el cu un orgoliu abia ascuns: se cunoaște și se admiră pentru faptul că se cunoaște. Să fim însă drepți: el nu-și admiră spiritul, ci se admiră pe sine ca Spirit.” — CIORAN   „Caietele lui Paul Valéry reprezintă un impresionant monument de gândire vie, un jurnal de reflecții în care autorul își nota cu religiozitate, aproape zilnic, între orele patru și opt dimineața, meditațiile sale asupra problemei care l-a preocupat până la sfârșitul vieții: aceea de a afla care este substratul gândirii umane, care sunt mecanismele funcționării mentale, posibilitățile și limitele intelectului. „Ce poate omul?“ – se întreabă statornic domnul Teste.”— MARIUS GHICA       Alte titluri pentru PaulValéry (autor): Eseuri aproape politice (2024) , Alte titluri pentru MariusGhica (traducator): Eseuri aproape politice (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Paul Valéry
EdituraHumanitas
Anul Publicariimartie 2022
ISBN9789735072377
Pagini360
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
55.00RON
Caiete. Fragmente | Bookpedia