
Bucuria de a trăi
Best price at Cartepedia.ro
Description
O încununare a impresionantei experiențe a autoarei Anne Ancelin Schützenberger, Bucuria de a trăi redă parcursul de viață al uneia dintre cele mai emblematice figuri ale psihologiei contemporane, expertă în psihodramă și în analiză de grup și colaboratoare directă a unora dintre cei mai importanți fondatori de școli de terapie la nivel mondial. Destinată tuturor acelora care au senzația că viața nu le mai aduce nicio bucurie și că trăiesc într-o lume lipsită de orizont, cartea de față ne îndeamnă să dăm valoare timpului nostru, să prețuim fiecare clipă și să integrăm serendipitatea în propria existență. O persoană care își îngăduie să se bucure de micile sau marile plăceri ale vieții, care își acordă dreptul de a trăi aici și acum, de a beneficia de propriul timp și spațiu, de a avea dorințe și de a fi creativ, de a renunța la loialitatea familială invizibilă, lăsând la o parte vinovăția și încetând „să mai plătească pentru a trăi“ evoluează aproape întotdeauna spectaculos. Plăcerea de a trăi și de a fi poate însemna bucuria lucrurilor mărunte, precum bucuria de a respira, de a privi cerul albastru, de a exista pur și simplu, de a fi recunoscut, de a iubi și de a fi iubit... Este ca o hrană pentru suflet și corp, o hrană afectivă care transformă, e „biologia speranței“ care realmente schimbă biologia corpului, imunitatea sau reacțiile lui, permițând astfel regăsirea unei mai bune funcționări bio psihocorporale. Alte titluri pentru Anne AncelinSchützenberger (autor): Psihogenealogia. Vindecarea rănilor familiale şi regăsirea de sine (2022) , Exerciţii practice de psihogenealogie. Cum să descoperi secretele de familie, să fii credincios strămoşilor tăi şi să îţi alegi propria viaţă (2022) , Limbajul secret al corpului (2019) , Psihodrama (2020) , Psihogenealogia și rănile din familie (2022) , Copiii bolnavi de părinți (2015) , Mă vindec: ghid în ajutorul bolnavilor de cancer (2017) , Cum să treci peste doliu (2019) ,