Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Bucureşti, bulevardul Dacia 77

Bucureşti, bulevardul Dacia 77

Best price at Cartepedia.ro

30.00 RON
In Stock

Description

În 23 ianuarie 1936, la cererea unui grup de intelectuali şi diplomaţi francezi şi români, Franţa cumpără casa Olănescu pentru a înfiinţa un Institut de Studii Superioare. Ea avea să treacă în curând prin vremuri grele: sunt anii celui de-al Doilea Război Mondial şi cei ai dictaturii comuniste. Cu toate acestea, 80 de ani mai târziu, la numărul 77 de pe bulevardul Dacia, ea este încă sediul Institutului Francez din Bucureşti. Încercând să-i reconstituie istoria, Richard Edwards cercetează „memoria locului”, la Bucureşti şi la Nantes, la Paris şi la Berlin, dezvăluind amintiri, secrete, bucurii şi uneori temeri. În această înstărită casă boierească, a cărei organizare interioară se va modifica mereu de-a lungul deceniilor, redesenându-şi neîncetat până şi planurile, cronicile şi portretele dau viaţă unei istorii franco-române, istoria prieteniei dintre două ţări. Alte titluri pentru SofiaOprescu (traducator): Înfrângerea gândirii (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Richard Edwards
EdituraHumanitas
Anul Publicariioctombrie 2016
ISBN9789735054113
Pagini200
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
30.00RON
Bucureşti, bulevardul Dacia 77 | Bookpedia