Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Biroul de premoniții

Biroul de premoniții

Best price at Cartepedia.ro

Description

O carte care te face să crezi   La începutul anului 1967, doi oameni din sudul Țării Galilor deschid Biroul de Premoniții, unde oamenii își pot trimite visele și presimțirile, care apoi vor fi monitorizate pentru verificare. Așadar, oameni cu puteri extrasenzoriale. Sunt analizate o serie de aventuri uluitoare ale precogniției. Spre exemplu, pe 20 octombrie 1966, Eryl Mai Jones, în vârstă de 10 ani, din sudul Țării Galilor, i-a povestit mamei sale un vis pe care l-a avut cu o noapte înainte: „Am visat că merg la școală și nu era școală acolo”, a spus ea. „Ceva negru coborase peste tot.” A doua zi, la ora 9.14, un mal de pământ prăbușit de pe versantul dealului, acoperind școala din sat și casele din jur. Eryl Mai a fost printre cei 144 de morți.

Key Specifications

Autor(i)Sam Knight
EdituraRAO
Anul Publicariimartie 2023
ISBN9786060067917
Pagini240
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
44.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Biroul de premoniții | Bookpedia