Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Big Bang

Big Bang

Best price at Cartepedia.ro

43.35 RON
In Stock

Description

În 1992, satelitul COBE a trimis spre Pământ date legate de radiația cosmică de fond, iar acestea au fost transformate în imagini ce au făcut repede înconjurul lumii. Era cea mai veche mărturie privind universul nostru, „semnătura lui Dumnezeu”, care scotea în evidență infime variații ale densității materiei din universul timpuriu - germenii galaxiilor și stelelor, în ultima instanță semințele din care am apărut și noi. Această descoperire, considerată una dintre cele mai mari din toate timpurile, venea să certifice valabilitatea modelului big bang: universul nu e etern și imuabil, ci s-a născut dintr-o explozie și se află în expansiune.   În Big Bang, Simon Singh scrie istoria ideilor și modelelor pe care ni le-am făurit despre univers, de la desprinderea științei de religie și mit până în prezentul cercetărilor prin sateliți. Copernic, Galilei, Einstein, Hubble, Gamow sau Hoyle sunt personajele unei povești pasionante la care participam și cu mintea, și cu sufletul. Însă dincolo de povestire, admirabil construită, în cartea lui Singh găsim analiza fină a însăși condiției cunoașterii științifice. Alte titluri pentru SimonSingh (autor): Adevărul despre medicina alternativă (2023) , Alte titluri pentru VladZografi (traducator): Magia realităţii (2023) , Teatru III. Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul (2023) , Tu ești mămica mea? - HC (2021) , Teatru V. Improvizație la Alma. Ucigaș fără simbrie (2023) , Teatru IV. Teatru scurt (2023) , Întunericul (2017) , Ceva ce nu s-a mai văzut (2017) , Alexandru și ziua lui oribilă, teribilă, deloc bună, foarte proastă (2024) , Ordinea timpului (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Simon Singh
EdituraHumanitas
Anul Publicarii2008
ISBN97897350201631
Pagini460
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
43.35RON
Big Bang | Bookpedia