Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Băieții străzii

Băieții străzii

Best price at Cartepedia.ro

27.99 RON34.99-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Cu acţiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginaşe aflate în sărăcie şi lipsuri, Băieţii străzii spune povestea unui grup de copii, deveniţi adolescenţi, de la periferia societăţii. Trăind de pe o zi pe alta, Creţu, Caşu, Guriţă, Chioru, Alduccio şi prietenii lor duc o existenţă precară, având slujbe de ocazie, săvârşind furtişaguri mărunte şi prostituându-se. Personajele lui Pasolini străbat un itinerar picaresc, alcătuit din evenimente comice, tragice, groteşti.   Avându-şi rădăcinile în mişcarea neorealistă din anii ’50, Băieţii străzii este un omagiu plin de nostalgie şi de afecţiune adus unei întregi clase sociale aflate în pericol de a fi uitată. Cenzurat, criticat de specialişti şi blamat de publicul larg la apariţia sa, romanul lui Pasolini a fost, în cele din urmă, recunoscut universal drept o capodoperă a literaturii mondiale datorită forţei şi vitalităţii sale incontestabile. Alte titluri pentru Pier PaoloPasolini (autor): Băieții străzii (2018) , Scrieri despre literatură și artă (2022) , Poesie / Poezii (2022) , Alte titluri pentru GabrielaLungu (traducator): Ghepardul (2023) , Când tata m-a învăţat să fluier (2024) , Giacomo Casanova (2023) , Mâine poate am să rămân (2023) , Lunga viaţă a Mariannei Ucrìa (2021) , Zările lui Vinpeel (2021) , Un băiat ca toți ceilalți (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Pier Paolo Pasolini
EdituraLitera
Anul Publicariioctombrie 2019
ISBN9786063339820
Pagini304
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
27.9934.99-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Băieții străzii | Bookpedia