Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Ben Hur

Ben Hur

Best price at Cartepedia.ro

Description

Romanul reprezintă o frescă pitorească a societăţii palestiniene din timpul lui Iisus Hristos, avându-l ca protagonist pe Ben Hur, un războinic de origine iudee, care se ridică împotriva prejudecăţilor vremii. Iuda Ben-Hur, personajul central al romanului, un prinţ evreu din seminţia lui Hur, trăieşte în ţinutul Ierusalimului, chiar în vremea naşterii lui Iisus Hristos. Copil fiind, Iuda se împrieteneşte cu Messala, fiul unui colector roman de taxe. Cei doi sunt de nedespărţit până în clipa în care copilul roman este trimis în capitala imperiului, la studii.   Îndoctrinat cu idei imperialiste, Messala se întoarce la Ierusalim şi, reîntâlnindu-şi prietenul din copilărie, îl persiflează pe motiv că acesta nu abandonase religia iudaică, ceea ce l-ar fi ajutat să se integreze mult mai bine în structurile imperiului cuceritor. Simţindu-se adânc insultat, Iuda îşi jură să se răzbune, urmărind să obţină revanşa atât împotriva lui Messala, cât şi a întregului imperiu. Alte titluri pentru Lewis „Lew”Wallace (autor): Ben Hur (2019) , Alte titluri pentru IonGorun (traducator): Faust (2022) , Spre pacea eternă (2016) , Faust (2024) , Ben Hur (2019) , Florile răului (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Lewis „Lew” Wallace
EdituraGramar
Anul Publicarii2010
Pagini416
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
35.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Ben Hur | Bookpedia