Free Shipping on Orders Over $50
Bastonul din ranița mea era din... naftalină

Bastonul din ranița mea era din... naftalină

Best price at Cartepedia.ro

37.98 RON47.47-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Mihai Baron a avut o viață de poveste, o poveste care merită spusă și citită, pentru că avem ce învăța din ea. Redată într-un stil voit telegrafic, dar plin de umorul specific unui fost component al Brigăzii de la ASE, povestea lui Mihai nu este unică (ceea ce o face universală), ci, mai degrabă, reprezentativă și inspirațională.   Într-o lume a discursurilor motivaționale, biografia unui om care a cunoscut culmile succesului, dar și prăpăstiile eșecului e plină de învățăminte și de pilde folositoare. Căci drumul de la un transfug obligat să spele vase în restaurante pentru a supraviețui la afacerist de succes în Canada poate fi parcurs doar cu multă voință și, mai ales, presărat cu idei, pentru că de la ele pleacă totul.   «Uau, sunt în Schwechat, în aeroport, tocmai am trecut de controlul pașapoartelor, mi-am luat bagajul de pe carusel și m-am așezat pe o banchetă! Nu îmi vine să cred că am reușit să fug din România, mă ciupesc de mâini după cum am văzut în filme că trebuie să faci, ca să știi că nu visezi, și, da, mă asigur că sunt în aeroport, în Viena. „Mama, sunt tare“, mi-am zis, fericit, dar în secunda următoare a venit dezastrul. Ai trecut vreodată de la culmea fericirii – adică intri la Loto, iei un bilet, ieși din agenție, îl răzuiești din mers, cu o monedă, și vezi că ai câștigat un milion de euro, după care ridici ochii și vezi, cu oroare, cum tramvaiul 41 e gata să te lovească fatal? Adică de la fericire maximă la groază în două secunde? Tramvaiul care urma să mă lovească tocmai ieșise din difuzoarele aeroportului.»

Key Specifications

Author(s)Mihai Baron
PublisherEvrika
Yearmai 2024
ISBN9786306536160
Pages224
CoverPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
37.9847.47-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Bastonul din ranița mea era din... naftalină | AMNexus