Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Basmul cămilelor

Basmul cămilelor

Best price at Cartepedia.ro

41.44 RON51.80-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

„Mereu mi-am dorit să citesc o carte despre suratele noastre, cămilele. Noi, oamenii, cocoșațţi de griji din naștere, ele, cocoșate de entuziasm. Cu o mână de nisip și-o copită de verdeațţă, plus un dram de veselie, totul merge ca pe roate. Că așa-i în basme.” Marin Mălaicu-Hondrari Cămila noastră e o ființă neliniștită și gânditoare. Dar, mai presus de orice, ea tânjește după ceva. Cum după ce? După tovărășia altei cămile, bineînțeles – cealaltă cămilă singuratică aflată la capătul cel mai îndepărtat al lumii. Pentru că nimic nu e ușor în viața unei cămile, nici a noastră nu va primi totul de-a gata, ci va trebui să treacă printr-o sumedenie de încercări până-și va găsi perechea (sau va fi găsită de ea). Ca în orice basm, avem obstacole, probe de trecut, ființe miraculoase și de multe ori enervante și un final cât se poate de fericit. Alte titluri pentru MarinMălaicu-Hondrari (autor): Razboiul Mondial al Fumătorilor (2015) , Apropierea (ediția film) (2019) , La două zile distanță (2024) , Urmele încercării (2024) , Clandestin (2024) , Lunetistul (2013) , Alte titluri pentru Adela MariaCalistru (ilustrator): Sfântul Ierarh Spiridon, Păstorul cel bun (2022) , Secretul ursulețului Talpă Grea (2022) , Regatul Pernelor Încâlcite (2023) , Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (2023) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
41.4451.80-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Basmul cămilelor | Bookpedia