Baltagul - Mihail Sadoveanu

Cu Baltagul, dI. Mihail Sadoveanu se aseaza mai putin in inima literaturii romanesti, unde t-au asezat cele peste 50 de volume, ca tot atatea aspecte a e lumii careia el, povestitorul, ioa dat viata, cat in inima propriei sale Iiteraturi. Baltagul se mentine in zona aceea superioara de mister si de poezie, mceputa cu Hanu-Ancutei si continuata  in buna parte de Zodia canceruluI.

Baltagul, constituie, sub raportul inventiei, reconstituirea ace ei crime pastoresti despre care vorbeste balada, Mioritei, si meritul lui sta mal putin in fabulatla, ingenioasa, desigur, a acestor intimplari, cat in rezonanta lor in mijlocul naturii singuratice si in maiestria al care-si poarta de-a lungul drumurilor din munte eroina, apriga, voluntara, dar si iluminata, pe Vitoria, vaduva ortomanului pastor Nechifor Upan.

Drama omeneasca, povestea din Baltagul poarta totusi un pronuntat accent de mare balada. romantata, de mister cosmic, aici rezolvandu-se epic, dupa cum in Hanu-Ancutei se rezolva feeric. A fi pastrat acestei povestiri, germinata in glastra de clestar a Mioritei, toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral - iata in ce sta intaiul dintre merite si cel mal pretios al Baltagului.

Perpessicius

Cuvant inainte

Cu prilejul tiparirii operelor mele complecte, mi-am cetit din nou po vestirile scrise acuma mai bine de jumatate de secol.

Cele patru volume tiparite la editura Minerva, in semestrul al doilea al anului 1904, cuprindeau lucrari ale unui rastimp de sapte ani (1897 -1904). Am iesit la lume dintr-o data, cu aceasta geanta plina, mai mult din indemnul altora. Atitudinea naiva si putintel comica pe care am avut-o la primul meu corn act cu comertul de carti literare am aratat-o in Anii de ucenicie,

Aceste povestiri ale inceputurilor mele, scrise, unele, la saptesprezece ani, se ocupau de o lume putin cunoscuta, oameni simpli de la tara cei mai multi, cu care petrecusem in peisagiile incantatoare ale Moldovei de miazanoapte. Ceteam cu usurinta in sufletul lor ; imi erau dragi; su feream si ma bucuram cu dansii,

Natura o vedeam prin ei. Parnantul si soarele, codrii si apele le asociam cu viata acestor frati, pe care ii simteam venind spre timpurile noua din cel mai adanc trecut, purtand povara persecutiilo- si exploatarii.

Limba in care imi scriam povestirile o invatasem de la ei. Din in stinct catarn sa dau o semnificatie dramelor ce infatisarn. Nu vorbeam si nu istoriseam fara scop. Varsta si experienta au adancir aceste insusiri care mi se par si astazi necesare la temelia anei noastre.

Cat m-arn intors in trecut, am fost impresurat de umbrele prietine ale personagiilor mele. Le-am ascultat din nou durerile fara alinare, nadejdile fara izbavire, maniile inabusi te.

- Pace voua, le-am zis; pace voua, jertfe nemangaiate.

Deasupra mormintelor voastre a rasarit in bucuria luminata a nepotilor stranepotilor vostri. Suferinta si durerea voastra au todit floarea rosie a dreptatii si a iubirii de oameni.

Mihail Sadoveanu