Aventurile lui Tom Sawyer - Mark Twain

“Multe din aventurile povestite in aceasta carte chiar au avut, loc; una sau doua au facut parte din propriile mele experiente, restul fiind ale baietilor care imi erau colegi de scoala. Huck Finn e inspirat din realitate; la fel si Tom Sawyer, dar nu dintr-un anume personaj — ci este o combinatie de trasaturi a trei baieti pe care i-am cunoscut si, prin urmare, apartine ordinului compozit al arhitecturii.

    Superstitii ciudate bantuiau mai ales printre copiii si sclavii din Vest in perioada acestei povestiri — adica in urma cu treizeci sau patruzeci de ani.

    Desi cartea mea e destinata a face placere baietilor si fetelor, sper ca nu va fi ocolita de barbati si femei din acest motiv, pentru ca o parte din planul meu a fost sa incerc sa le amintesc cu duiosie adultilor despre cum erau ei insisi odinioara, despre cum simteau, gandeau si vorbeau si despre cat de nesabuite puteau sa le fie uneori actiunile.” (AUTORUL. HARTFORD, 1876.)

     Fragment din roman:

    “Primul lucru de care auzi Tom vineri dimineata, cum se trezi, fu o veste buna. Familia judecatorului Thatcher se intorsese in oras cu o seara in urma. Acum, si Joe Indianul, si comoara lui trecura pe planul doi, ca importanta, in timp ce Becky il interesa cel mai mult acum. S-au intalnit si au petrecut de minune, jucandu-se „de-a hotii si vardistii" si de-a „uliul si porumbeii", Impreuna cu o ceata de colegi de-ai lor. Ziua se incheie cu un fapt deosebit de imbucurator: Becky o tot sacaise pe mama ei sa fixeze pentru ziua urmatoare picnicul atat de mult asteptat si atat de indelung amanat, iar mama ei fusese de acord. Incantarea copilei nu cunostea margini, iar a lui Tom de asemenea. Invitatiile fura trimise inainte de caderea serii si imediat tinerii din targ fura cuprinsi de febra pregatirilor si de o asteptare febrila. Bucuria lui Tom il tinu treaz pana la o ora destul de tarzie, mai ales ca nadajduia sa auda mieunatul lui Huck si sa poata pune mana pe comoara, ca sa aiba cu ce sa-i faca sa se minuneze pe Becky si pe ceilalti participanti la picnicul de a doua zi, dar ramase dezamagit. In noaptea aceea nu se auzi niciun semnal. 

    Sosi, in cele din urma si dimineata, iar pe la ceasurile zece sau unsprezece, o ceata vesela si zburdalnica se adunase in casa judecatorului Thatcher, totul fiind deja pregatit pentru plecare. Nu era obiceiul ca varstnicii sa ia parte la asemenea picnicuri. Se considera ca tinerii erau in siguranta, sub aripa ocrotitoare a catorva domnisoare de optsprezece ani si a catorva domni de douazeci si trei de ani sau, oricum, pe undeva pe-acolo. Vechiul feribot cu aburi fusese inchiriat special pentru aceasta ocazie.”