Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Arta de a dărui. Cum poate fiecare dintre noi să schimbe lumea

Arta de a dărui. Cum poate fiecare dintre noi să schimbe lumea

Best price at Cartepedia.ro

39.99 RON
In Stock

Description

Bill Clinton ne împărtăşeşte în această carte atât din propria experienţă, cât şi din a altor persoane implicate trup şi suflet în organizaţii şi activităţi non-profit menite să uşureze greutăţile cu care se confruntă mulţi dintre semenii noştri. Aceste poveşti remarcabile demonstrează că a dărui timp, lucruri, experienţă şi idei este la fel de important şi de eficient precum contribuţiile băneşti. De la Bill şi Melinda Gates până la o fetiţă de şase ani din California care a supervizat curăţarea plajelor din comunitatea ei, Clinton ne prezintă eroi ai artei de a dărui, celebri sau simpli necunoscuţi.Propriile activităţi ale lui Bill Clinton după anii petrecuţi la Casa Albă au avut un impact enorm asupra vieţilor a milioane de oameni. Prin fundaţia sa şi prin munca depusă după tsunami-ul din Asia sau uraganul Katrina, el a devenit un purtător de cuvânt la nivel mondial şi un model al puterii reprezentate de generozitatea umană.  Alte titluri pentru BillClinton (autor): În lipsa președintelui (2018) , Alte titluri pentru GabrielStoian (traducator): Genul nostru de trădător (2013) , Fotbal şi pizza (2013) , Crimă în direct (2013) , Fotbal şi pizza (2013) , Cel mai vânat om din lume (2013) , Berlin 1961 (2014) , Cadavrul meșterului făurar. Seria Mistere medievale (Vol. 5) (2015) , Cel mai bun ghid de supravieţuire în şcoala generală (2015) , Uluitorul Broccoli Boy (2015) ,

Key Specifications

Autor(i)Bill Clinton
EdituraRAO
Anul Publicariiseptembrie 2008
ISBN9789731037707
Pagini288
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.99RON
Arta de a dărui. Cum poate fiecare dintre noi să schimbe lumea | Bookpedia