Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Șarmul discret al intestinului

Șarmul discret al intestinului

Best price at Cartepedia.ro

38.06 RON47.57-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Cheia unei vieți mai sănătoase și mai fericite se află înăuntrul nostru. Deși intestinul este aproape la fel de important ca inima sau creierul, știm foarte puține lucruri despre el. Giulia Enders ne arată că, departe de a fi doar acea parte utilitară și – trebuie să recunoaștem – cam jenantă a corpului, așa cum ne imaginăm, este unul dintre organele cele mai complexe, mai importante și chiar miraculoase ale anatomiei umane. Iar oamenii de știință abia sunt pe cale să descopere cât de mult are acesta de oferit. Noi cercetări arată că bacteriile intestinale pot juca un rol într-o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi obezitatea, alergiile și Alzheimer. Pornind de la experiența personală a bolii care a inspirat munca ei de cercetare și continuând prin a explica totul de la fundamentele absorbției nutrimentelor la ultimele descoperiri științifice care leagă bacteriile intestinale de depresie, Enders a scris o carte de sănătate antrenantă și informativă. Șarmul discret al intestinului ne arată fără tăgadă că putem să beneficiem cu toții de pe urma cunoașterii minunatei lumi a funcționării noastre interne. Mesajul autoarei este simplu: dacă ne tratăm bine intestinele, și ele ne vor trata le fel de bine. Dar cum și de ce trebuie să facem asta? Putem afla citind această surprinzător de agreabilă explorare a celui mai subestimat dintre organele noastre. Alte titluri pentru MirceaDragoman (traducator): Trezirea dragonului Gecko (Vol. 4) (2024) , Şi acum ce facem, micuţule? (2015) , Prevenţia înainte de toate (2015) ,

Key Specifications

Autor(i)Giulia Enders
EdituraLifestyle
Anul Publicariidecembrie 2016
ISBN9786067891584
Pagini296
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
38.0647.57-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Șarmul discret al intestinului | Bookpedia