Arhiva tradarii si a maniei - Ion Vianu

Editie definitiva

Puiu Ozias, un om care a implinit o suta de ani, este o mina de aur arhivistica. Impartasind fapte care intereseaza istoria, batranul retraieste, cu un amestec de cinism si suavitate, intamplari din viata: iubirea distrusa de lasitate, loialitatea si prietenia macinate de tradare, acte de eroism sabotate de jocuri de putere. Pe de alta parte, Vladimir Vasiliu, medic psihiatru, director in perioada socialismului al ospiciului de la Rastoaca Melcilor, este in conflict cu unul dintre bolnavii sai, Laban, un rege neincoronat al azilului, admirat si temut. Laban – care a intervenit tragic si in viata lui Puiu Ozias – face legatura intre doua lumi, dinlauntrul si din afara zidurilor; el este in acelasi timp dusmanul si prietenul doctorului. Povestile impletite ale lui Ozias si Vasiliu alcatuiesc o tulburatoare „arhiva a tradarii si a maniei”. Mica istorie si marea istorie sunt atrase deopotriva intr-un dans mortal.

„Arhiva tradarii si a maniei este o poveste cu multe ramificatii, comedia tragica, uneori grotesca, a unui secol de sange si de rusine in care gloriosi apar numai invinsii.” (Ion Vianu)

„Stilistic vorbind, romanul intruneste virtuti exceptionale. El izbuteste o sinteza aproape neverosimila intre alura de roman englez despre marea burghezie, despre o lume cu stil, educata, intr-un stil rafinat, si formularile tipice moralistilor din traditia franceza… Cred ca Arhiva tradarii si a maniei este un roman care va conta in istoria literara a acestor ani, o carte memorabila si rascolitoare, o poveste din povesti, dublata de o meditatie neconcesiva despre istorie in general si despre cea romaneasca in particular. Matein si eliadesc, proustian si foucaultian – printre si peste atatea clasificari, autorul se recomanda ca unul original, demn de antologare.” (Ovidiu Pecican)

„Un roman puternic aceasta carte a lui Ion Vianu, cu epica bogata, cu personaje vii… Peste tot in roman suntem cuceriti de povestire, de prezentele omenesti. O mare carte in toate sensurile.” (Gabriel Dimisianu)