Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Apa lacului nu e niciodată dulce

Apa lacului nu e niciodată dulce

Best price at Cartepedia.ro

Description

Roman tradus în 22 de țări, câștigător, în 2021, al premiilor Campiello și Strega Off și finalist la Premiul Strega.   În Italia anilor 2000, pe fundalul unei societăți care scoate repede și vizibil la iveală  disparitățile sociale, adolescenta Gaia trăiește într-o căutare agresivă a oricărei forme de echilibru, găsindu-și adesea refugiul lângă lacul Bracciano, care înghite totul – oameni, statui, visuri. Dominată și supravegheată de o mamă acaparatoare, Antonia, care s-a sacrificat pentru a-și menține familia în siguranță și pe linia de plutire, Gaia își caută vocea și-și revendică independența. Scenariul sărăciei naște violențe nebănuite, Gaia însăși având în ea o mânie înăbușită care, atunci când izbucnește, frizează până și crima. Violența – la început măruntă, luând chipul răutăților copilăriei, apoi, pe măsură ce Gaia crește, tot mai puternică și mai crudă – devine singura cale de evadare dintr-o lume care nu-i acordă fetei nici o șansă. Dinapoia agresivității fruste, a precipitării vieții, reflectate excepțional în scrisul Giuliei Caminito, se întrevăd fărâme de umanitate: nevoia de iubire, loialitatea, adevărul. Alte titluri pentru Oana SălişteanuCristea (traducator): Cronicile unei societăţi lichide (2016) , Esența răului (2022) , Cele zece mii de uși ale lui January (2021) , Li mie' foll' occhi. Rime / Nebunii ochi ai mei. Rime (Ediție bilingvă) (2023) , Cimitirul din Veneția (2023) , Surâsul Caterinei (2024) , O sută de zile de fericire (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Giulia Caminito
EdituraHumanitas Fiction
Anul Publicariiianuarie 2023
ISBN9786060972501
Pagini296
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Apa lacului nu e niciodată dulce | Bookpedia