Anul zen - Henri Brunel

"La marginea unui mic satuc din Anjou, casa mea isi deschide cele sapte ferestre catre privelistea oferita de pajiste si padure: mesteceni, castani, fagi, salcii, aluni... Casa mea, din piatra neteda, este o corabie pe marea anotimpurilor. Aici iarna este iarna, si primavara-primavara. Capriciile vremii nu ma ocolesc. In fiecare dupa-amiaza, merg pe o culme care domina satul, pana la casa din vie: o singura camera, de noua sau zece metri patrati, din piatra de gresie, asa cum se cuvine in districtul Bauge. Sta la adapostul unui mar batran, imbracata de un vechi trandafir si o vita salbatica. Inauntru, doar o soba, o masa si o mapa de scris. Din prag, cuprind cu privirea hectare intregi de pasuni si padure si, departe in vale, cele sapte clopotnite din satele vecine.

   Atent la clipa trecatoare, la mugurii ce se deschid, la iarba care moare, astfel incerc sa imi traiesc viata. Ascult vorbele inteleptilor, maestrii zen, si aud impreuna cu ei, in briza care incovoiaza copacii si culca la pamant ierburile campului, melodia infinitului." (Henri Brunel)

   Urmand filele din calendar, iata aici cugetari, dictoane, relatari, povesti si alte haiku... aici o poveste ce se intinde pe trei zile, aici un haiku ce simbolizeaza o singura zi si, din cand in cand, esentiale spatii de tacere.

   Henri Brunei este firul calauzitor al acestei carti. Proiectul sau: acela de a insoti viata la nunta sa cu cantecul anotimpurilor, norii de pe cer si culoarea vantului.

   Sa traiasca sub semnul zenului pret de un an.