Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Ambasadorii Maiestății Sale în România 1964-1970

Ambasadorii Maiestății Sale în România 1964-1970

Best price at Cartepedia.ro

Description

Poveștile din spatele documentelor Sunt douăzeci de ani de când am pășit pentru prima oară prin porțile de la Public Record Office, Kew. Liniștea, parcul, lacul pe care pluteau maiestuos păsări sălbatice, felul în care uriașa clădire se reflecta în oglinda lacului, totul crea imaginea unui palat. A unui palat plin cu documente mai vechi sau mai noi, în care era cuprinsă istoria lumii. A unui palat plin cu istorii care abia așteptau să fie descoperite și rostite. Între ele se află și cele create de reprezentanții Maiestății Sale a căror activitate s-a intersectat cu România. Sunt printre insistenții și norocoșii care au avut acces la aceste documente, ba chiar am apelat și la permisivitățile FOIA (Freedom of Information Act 2000), iar Dumneavoastră, cititorii, sunteți printre norocoșii cărora le repovestesc în acest volum documentele ambasadorilor britanici de la București. Alte titluri pentru MihaiReţegan (autor): 1989 Principiul dominoului (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Mihai Reţegan
EdituraRAO
Anul Publicarii2017
ISBN9786068905389
Pagini600
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
45.99RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Ambasadorii Maiestății Sale în România 1964-1970 | Bookpedia