Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Amazon și alte poeme

Amazon și alte poeme

Best price at Cartepedia.ro

32.00 RON
In Stock

Description

„Amazonul lui Ștefan Manasia aduce în aluviunile lui, pe un teren bîntuit prin 2003 de secetă biografistă, o vegetaţie tropicală de limbaj, flori carnivore de imaginar, dar şi schije de gândire magică despre actul poetic. Sclipirea intermitentă a acestora îl face pe poet să intre în pielea unui prădător la pândă după iluminări, activându-i reflexele primitivului încă branşat direct prin simţuri la un univers electrizat până în lumile cele mai mici. Chiar dacă Manasia se proiectează, cu aroganţa şi tonul muşcător al tinereţii, într-un eu-zeu, el tînjeşte, de fapt, tocmai să fie traversat, locuit, sfârtecat de acele lumi. Subtili curenţi de empatie îl ţin deci în zonele de margine şi interregn, iar de acolo de unde plăcile realului se fisurează şi se zgâlţâie poezia lui creşte la fel de brutală, la fel vitală ca samba născută în favele.” – Adriana Stan „Iată, aşadar, un discurs epico-liric complex, ce evită artificiile şi se abandonează (sau şi-o calculează inspirat) mişcării lente, răbdătoare, celulare, a materiei infestate, cu care se simte solidar, de care se lasă impregnat, reuşind să transmită sentimentul unei intimități organice cu ceea ce e expulzat din câmpul central al atenției poetice, dar supraviețuind dincolo de extremele alterări la care a fost supus. O asemenea apropiere de concretețea materială măsoară încă o dată distanța față de „mizerabilismul” la modă printre confrați de „promoție” ai lui Ștefan Manasia, care e şi una a calității discursului poetic, deloc „minimalist”, pauper şi superficial. Sensibilitate rănită, în felul său, acest poet are ceva din eroii lui Salinger, marginali în prospețimea şi luminozitatea ființei lor, față de lumea de azi, aproape general maculantă şi profanată.” – Ion Pop     Alte titluri pentru ŞtefanManasia (autor): motocicleta de lemn (2014) , Cronovizorul (2020) , Platanii din Samothraki (2022) , Etica grunge. Sîntem generația extincției (2023) , Cerul senin (2016) , Gustul cireșelor (2022) , Bonobo sau cucerirea spaţiului (2020) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
32.00RON
Amazon și alte poeme | Bookpedia