Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Am ucis-o pe Șeherezada

Am ucis-o pe Șeherezada

Best price at Cartepedia.ro

Description

Dacă vei deschide această carte ca să „afli“ ceea ce ştiai deja, dacă te aşteptai să ţi se confirme prejudecăţile despre arabi şi lumea lor sau să auzi aceeaşi poliloghie despre ciocnirea civilizaţiilor, mai bine renunţă să o mai lecturezi. În aceşti termeni se adresează Joumana Haddad cititorului european înainte să-i explice felul în care ea şi semenele sale pot deveni femei libere într-o lume arabă marcată de dictaturi şi obscurantism. În această carte – care adună dezvăluiri, reflecţii, poeme – ea îşi povesteşte primele experienţe, printre care şi momentul în care a citit „Marchizul de Sade“ copilă fiind, viaţa de adolescentă care creşte în Beirut, un oraş sfâşiat de război, apoi cea de tânără scriitoare de poezie libertină şi, nu în ultimul rând, viaţa de femeie la patruzeci de ani, editoarea primei reviste erotice în limba arabă. „Cum am ucis-o pe Şeherezada“ este o carte despre cum poţi trăi şi gândi ca o femeie liberă, ca femeie arabă care a descoperit gustul libertăţii. Alte titluri pentru CristinaRusu (traducator): 777. Căderea Vaticanului şi a Wall Street-ului după Sfântul Ioan (2013) , Cronici din San Francisco (2013) , Viaţa mea printre miliardarii ruşi. Jurnalul unei guvernante (2014) , Secretele de familie. Cum se moştenesc traumele (2015) , Copilul şi arborele genealogic (2015) , Boala, o memorie genealogică (2015) , Curajul de a fi vulnerabil (2022) , David Bowie (2017) , Geniul păsărilor (2018) , Cum să te inventezi. Viața secretă din creierul adolescenților (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Joumana Haddad
EdituraPhilobia
Anul Publicarii2012
ISBN9786069327555
Pagini125
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
24.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Am ucis-o pe Șeherezada | Bookpedia