Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Ajutorul public judiciar în materia taxelor judiciare de timbru

Ajutorul public judiciar în materia taxelor judiciare de timbru

Best price at Cartepedia.ro

210.58 RON263.23-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Ajutorul public judiciar lato sensu (formulare menită să includă și facilitățile la plata taxelor judiciare de timbru ce pot fi acordate persoanelor juridice) este o temă majoră, frecvent întâlnită în procesele civile, deci de interes practic și deosebit de ofertantă din perspectiva sumedeniei de dificultăți de interpretare și aplicare pe care le presupune.   Este neîndeajuns de bine disecată în doctrina noastră; este mai mereu omisă de facultățile de drept de la noi, interesul scăzut pentru această problematică fiind vizibil și din perspectiva timpului insuficient alocat pentru studiu și aprofundare, inclusiv prin activități de seminar practice specifice.   În egală măsură, cadrul reglementar intern lacunar și competența oricărei instanțe non-penale de a soluționa cereri de acordare a ajutorului public judiciar și a facilitaților la plata taxelor judiciare de timbru, împreună cu cererea corespunzătoare de reexaminare, dublate de împrejurarea că legalitatea soluționării acestei cereri nu poate fi analizată la nivelul instanței superioare (desigur, atunci când aceasta ar exista), generează o inevitabilă impredictibilitate și inconsecvență judiciară în privința interpretării și aplicării normelor juridice specifice.   La acestea se adaugă pasivitatea statului sub aspectul informării prealabile a posibilului solicitant cu privire la ajutorul public judiciar și presupunerea nerealistă a cunoașterii legii de către oricine, motive pentru care justițiabilul neinițiat în materie juridică are cel mai mult de suferit: nu înțelege ce înseamnă ajutorul public judiciar, nu știe care este actul normativ și care sunt dispozițiile aplicabile cazului său, de unde se poate informa, nu cunoaște ce beneficii îi pot fi acordate, în ce condiții le poate primi, cum să redacteze cererea, în ce termen, ce se întâmplă dacă nu formulează cererea în termen, care sunt acele documente pe care trebuie să le ceară și să le obțină, de unde trebuie să le solicite și unde anume trebuie să le depună, dacă și în ce condiții poate face ceva în cazul în care i se respinge cererea. Toate aceste ambiguități de informare și de înțelegere și multe altele de acest tip reprezintă slăbiciuni ale sistemului care vulnerabilizează încă de la început acest tip de solicitant în navigarea sistemului de ajutor public judiciar. Alte titluri pentru ViorelLiviu-Alexandru (autor): Atenuarea cuantumului cauțiunii sau, după caz, suprimarea obligației de consemnare a cauțiunii aferente cererilor de suspendare (provizorie) a executării silite (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Viorel Liviu-Alexandru
EdituraUniversul Juridic
Anul Publicariiiunie 2024
ISBN9786063913365
Pagini1112
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
210.58263.23-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Ajutorul public judiciar în materia taxelor judiciare de timbru | Bookpedia