Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Aforisme despre frumusețe

Aforisme despre frumusețe

Best price at Cartepedia.ro

Description

Marii înțelepți ai acestei planete au susținut că Frumosul dumnezeiesc există încă de Ia începuturile tuturor începuturilor, revărsând din preaplinul energiei subtile sublime a acestui Atribut Dumnezeiesc în întreagă Creație și Manifestare dumnezeiască Armonia, Binele și Adevărul, într-o tainică și necontenită curgere. Această curgere survine doar în anumite condiții, care implică procese de rezonanță ocultă ce se declanșează instantaneu. Ecourile înălțătoare ale unei străvechi înțelepciuni răsună încă și astăzi în memoria omenirii, căci, rând pe rând, aproape toate școlile spirituale veritabile i-au transmis făclia, din generație în generație, reinnoind în felul acesta, iar și iar, firul Tradiției Primordiale a înțelepciunii, pentru că făgăduință dumnezeiască tacită a nemuririi spirituale să nu se piardă niciodată, pentru toate ființele umane care sunt pregătite să recepteze asfel de revărsări inefabile, dar totuși accesibile în anumite forme. Tocmai de aceea, înțelepții tuturor timpurilor au urmărit dintotdeauna revelarea frumuseții lăuntrice, care implică acea desăvârșire ideală ce presupune inclusiv sfințenia deplină. Toate acestea, împreună cu alte Atribute Dumnezeiești ce sunt corelate, permit ființelor umane ce sunt pregătite să simtă mai mult sau mai puțîn intens și profund Frumosul dumnezeiesc, ajutându-le în felul acesta că viață lor să fie și să rămână plină de frumusețe. Alte titluri pentru GregorianBivolaru (autor): Urmele misterioase şi fascinante ale paşilor lui Dumnezeu în manifestare (2014) , Pat înclinat (2020) , Focul. Aspecte oculte, inițiatice și simbolice (2015) , Conștiința și enigmele ei (2018) ,

Key Specifications

Autor(i)Gregorian Bivolaru
Anul Publicariidecembrie 2019
ISBN9786069180808
Pagini224
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
16.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Aforisme despre frumusețe | Bookpedia