Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Acolo unde Dumnezeu nu se vede

Acolo unde Dumnezeu nu se vede

Best price at Cartepedia.ro

Description

O lectură purificatoare. Întâlnirea cu Dum­ne­zeu între incertitudine și trăirea revelatoare a intensității iubirii şi a împărtășirii totale a destinului aproapelui nostru. În cuvinte care deslușesc taina unei prezențe indescifrabile. În regăsirea oamenilor ce teologhisesc prin tăcerea suferinţei asumate. O remarcabilă abordare a teologiei suferinţei – în esenţă, a teologiei Crucii în viaţa cotidiană –, asaltată de raţionalismul necruţător al omului de ştiinţă, dar examinată totodată, pe temeiul criteriilor duhovnicești, la microscopul oferit de experienţa îndelungată a Bisericii. Salonul medical devine, astfel, locul ascetic definitoriu pentru modernitate, un alt fel de „pustie” zămislind un alt fel de Pateric. Prin lentila pătimirii se dezvăluie în chip surprinzător ­prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, înlăuntrul nostru, acolo unde pare, de fapt, a nu fi; acolo unde, în pofida evidenţelor, El Se sălăşluieşte printr-o iubire de negrăit, alegându-Şi locul cel mai intim al fiinţei umane – suferinţa.  Alte titluri pentru MitropolitulNikolaos (autor): Făgăduința vederii (2022) , Alte titluri pentru Pr. Dr. GabrielMândrilă (traducator): Patericul Sfântului Munte (2022) , Sfântul Nectarie din Eghina (2022) , Povestiri de Paşti (2022) , Theotokarion (2023) , O să vă spun... (2023) , Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor (2022) , Carte de bucate de la mănăstirile din Grecia, însoțită de câteva file de Pateric (2022) , Călătoria autodescoperirii (2022) , Cuvinte la Duminica Floriilor și la Joia Mare (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Mitropolitul Nikolaos
EdituraSophia
Anul Publicarii2014
ISBN9789731363882
Pagini208
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
24.25RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)