Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Acţionează şi gândeşte ca Platon

Acţionează şi gândeşte ca Platon

Best price at Cartepedia.ro

Description

PLATON, FILOZOFUL SOLUȚIILOR   Prin această lucrare, Platon își face o intrare răsunătoare, plină de strălucire, în lumea dezvoltării personale, sub pana alertă a lui Nathanaël Masselot. Filozoful grec este celebru pentru dialogurile sale, în care găsim răspunsuri clare, referitoare la probleme pe subiecte pe care nu le putem evita, precum prietenia, justiția, plăcerea, curajul, iubirea etc. Platon este filozoful soluțiilor. Rareori dogmatic, el ne îndeamnă să acționăm și să gândim sincer, corect, dacă se poate într-o manieră maiestuoasă! Explorați imensa sa gândire pentru a deveni cea mai bună versiune a voastră!   În lucrarea de față, Platon ne oferă răspunsuri la întrebări care apar în urma interacțiunilor noastre cotidiene. Filozofia lui face lumină în acţiunile, îndoielile, gândurile noastre, fără să ne impună vreodată vreun adevăr indiscutabil. Preceptele sale extraordinare emise acum aproape 2.500 de ani sunt încă valabile și rămân de o înțelepciune extraordinară, desăvârșită, îmbunătățindu-ne astfel viața de zi cu zi.   Nathanaël Masselot este doctor în filozofie, profesor și filoterapeut. Alte titluri pentru NathanaëlMasselot (autor): Acţionează şi gândeşte ca Nietzsche (2024) , Alte titluri pentru RăzvanVentura (traducator): Acționează și gândește ca Harry Potter (2022) , Acționează și gândește ca Regina Elisabeta a II-a (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Nathanaël Masselot
EdituraNiculescu
Anul Publicariiaugust 2023
ISBN9786063808807
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
38.70RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Acţionează şi gândeşte ca Platon | Bookpedia