Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
1877: Portretul unei iubiri desăvârșite

1877: Portretul unei iubiri desăvârșite

Best price at Cartepedia.ro

Description

Domnița Ileana de la Rucăr și roșiorul Mihai Anastasescu se îndrăgostesc chiar în pragul Războiului de Independență. Iubirea lor arde etapele, chiar sub ochii vigilenți ai părinților boieri de viță veche și ai unei dădace care le colorează cu melița ei de țărancă hâtră povestea romantică. Ritualuri vechi, modă proaspăt sosită de la Paris, emoții dintotdeauna, jupânese agitate și riscante partide de vânătoare se succed într-un ritm amețitor, creând una dintre cele mai frumoase și simpatice imagini ale unui cuplu sortit să rămână veșnic împreună. Apoi vine războiul, un tăvălug care-i forțează pe cei doi să creeze istorie: el prin curaj pe câmpul de bătălie, ea prin determinare pe frontul de acasă, unde se oferă să fie soră de caritate în spitale. O documentare atentă e prezentă în aceste pagini, străbătute și de personaje reale, ca Principele Carol și Doamna Elisabeta. Zăpada se înroșește dincolo de Dunăre, iar despărțirea celor doi tineri devine din ce în ce mai greu de îndurat, până când, sfidând riscurile, domnița aleargă spre alesul ei. Iar soarta intervine... O minunată poveste de dragoste și război, cu o întorsătură care ar înmuia inimile fanilor Dianei Gabaldon       Alte titluri pentru Marius AlbertNeguț (autor): Cerberus (2020) , Chipurile lui Ahriman (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Marius Albert Neguț
EdituraUnivers
Anul Publicariinoiembrie 2021
ISBN9789733413288
Pagini224
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
34.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
1877: Portretul unei iubiri desăvârșite | Bookpedia