Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
100 cei mai mari scriitori români

100 cei mai mari scriitori români

Best price at Cartepedia.ro

40.00 RON
In Stock

Description

Lucrarea de față răspunde unei necesități tot mai evident resimțite în cultura noastră, și anume aceea a conceperii unor noi modalități de prezentare a creatorilor capodoperelor literaturii române, diferite de ale dicționarelor și manualelor. Selecția s-a raportat la scriitorii care s-au stins din viață, reprezentanți ai tuturor perioa-delor, curentelor și genurilor literare. Mulți dintre ei nu s-au bucurat de aprecierea cuvenită, iar includerea lor în acest volum constituie un act de reparație morală și de așezare pe locul meritat în ierarhia scriitorilor români. Articolele sunt structurate astfel încât să cuprindă o scurtă biografie, descrierea operei și referințe bibliografice utile cititorilor dornici să aprofundeze studierea unui anumit autor. Proiectul a beneficiat de aportul deosebit al Uniunii Scriitorilor din România sub egida căreia a fost realizat, ceea ce îi conferă o certă și incontestabilă valoare științifică. O carte inedită, ce nu trebuie să lipsească din biblioteca elevilor, studenților, profesorilor și a oricărei persoane atrase de mirajul cunoașterii.

Key Specifications

EdituraOrizonturi
Anul Publicariiiulie 2022
ISBN9789737364937
Pagini400
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
40.00RON
100 cei mai mari scriitori români | Bookpedia